Ai auzit vreodată despre boala numită mână-picior-gură? Dacă nu, atunci sigur acest articol îți va fi de folos. Considerată foarte contagioasă, mai ales în cazul copiilor de până la 5 ani, această afecțiune este provocată de un virus și se răspândește prin secreții ca saliva și fecalele. Virusul responsabil aparține genului enterovirusurilor, care include poliovirusurile, virusurile Coxsackie, ecovirusurile și alte enterovirusuri.
Simptome și manifestare
Perioada de incubație (de la momentul infectării și până la apariția primelor simptome) este de 3-6 zile. Cel mai adesea, boala debutează cu:
- febră;
- scăderea apetitului culinar;
- durere în gât;
- stare generală de rău;
- vezicule roșii dureroase instalate în interiorul gurii;
- erupție roșie pe mâini și pe tălpile picioarelor;
- stare de iritabilitate;
- durere de cap;
- salivare excesivă.
La 1-2 zile de la debutul febrei, în cadrul cavității bucale se instalează vezicule dureroase (herpangină). Acestea apar, de obicei, sub forma unor pete roșii mici, în gură, pe gingii, limbă și în interiorul obrajilor, care, mai apoi, se transformă în vezicule (bășici) foarte neplăcute. Veziculele ulcerează și lasă adevărate răni, ce pot împiedica alimentația, inclusiv ingestia lichidelor.
O erupție pe palme și în tălpi poate, de asemenea, să se dezvolte după 1-2 zile, sub forma unor pete roșii, plate, uneori cu vezicule. Ele mai pot apărea pe genunchi, coate, fese sau în zona genitală.
Unele persoane, în special copiii foarte mici, pot suferi de deshidratare, pentru că nu pot înghiți lichidele în mod corespunzător, din cauza veziculelor dureroase din gură. În astfel de cazuri, este necesară solicitarea ajutorului medical specializat.
Nu toată lumea care suferă de această afecțiune prezintă însă simptomele enumerate mai sus. Adulții, în special, se pot infecta fără a prezenta simptome, însă nivelul de contagiozitate este la fel de crescut ca și în cazul celor care le au.
Cauze și metode de răspândire
Boala se răspândește foarte ușor, prin:
- contactul persoanei bolnave cu alte persoane;
- picăturile care conțin particule de virus, atunci când persoana infectată tușește sau strănută;
- contactul cu suprafețele și obiectele contaminate;
- înghițirea apei infectate (acest lucru se poate întâmpla dacă apa nu este tratată corespunzător cu clor și este contaminată de către o persoană infectată).
Cei mai expuși riscului de a dezvolta infecția sunt copiii sub 10 ani, cu precădere cei mai mici de 5 ani. Iar asta din cauza faptului că sistemul lor imunitar nu este încă suficient dezvoltat, pentru ca anticorpii să aibă puterea de a lupta împotriva bolii.
Tratament:
De cele mai multe ori, infecția dispare de la sine, în termen de 7-10 zile, fără vreo schemă anume de tratament. Cu toate acestea, medicul vă poate recomanda anumite adjuvante în ameliorarea simptomelor, deloc ușor de suportat. Dintre acestea, se numără:
- Unguente topice eliberate pe bază de rețetă sau fără prescripție medicală, pentru a reduce mâncărimea provocată de vezicule și erupțiile cutanate;
- Analgezice pentru a calma durerile de cap;
- Siropuri sau pastile medicamentoase, pentru ameliorarea durerii în gât.
Metode de prevenție
În ceea ce privește răspândirea acestei boli, există anumite măsuri de precauție, care pot reduce, pe termen lung, riscul de infecție. Dintre acestea, amintim:
- Spălarea pe mâini ori de câte ori este nevoie, mai ales după schimbarea scutecelor sau după utilizarea toaletei. Dacă apa și săpunul nu sunt la îndemână, pot fi folosite geluri dezinfectante sau șervețele, care au rolul de a distruge germenii;
- Dezinfectarea regulată a suprafețelor comune: este recomandată curățarea minuțioasă a suprafețelor folosite intens. În cazul copiilor, trebuie curățate și jucăriile sau suzetele, pentru că virusul poate supraviețui pe acestea zile întregi;
- Educarea copiilor cu privire la menținerea unei bune igiene.
- Izolarea persoanele deja infectate: pentru că boala gură-mână-picior este foarte contagioasă, trebuie limitată, pe cât posibil, expunerea persoanelor bolnave.
Atenție! Consultul medicului specialist este foarte important, indiferent de nivelul de agravare a afecțiunii, întrucât el este cel mai în măsură să ofere ajutorul necesar, la momentul oportun.
