Febra fânului, cunoscută și sub denumirea de rinită alergică, reprezintă răspunsul organismului la anumiţi alergeni cum ar fi polenul, praful sau mucegaiul. Simptomele includ rinoree, congestie nazală, strănut, lăcrimare, mâncărime şi tuse. Deşi sunt similare cu cele ale unei răceli banale, în cazul acestei afecțiuni durează pentru perioade mai lungi de timp sau apar numai după expunerea la alergenii specifici.
Cei mai frecvenţi alergeni care produc febra fânului includ polenul copacilor, iarba şi mucegaiul. Simptomele se pot schimba atunci când cantitatea şi tipul alergenilor se modifică, în funcţie de anotimp, locaţie şi vreme.
La fel ca în cazul infecțiilor bacteriene sau virale, organismul persoanelor care suferă de febra fânului consideră că alergenii la care este expus (de exemplu polen) sunt corpi străini şi, din această cauză, creşte răspunsul imun.
Deşi este o afecţiune supărătoare, nu pune viaţa în pericol. În cazul celor afectați, tratamentul eficient include evitarea alergenilor care declanşează răspunsul imun şi tratament antihistaminic, decongestionante sau corticosteroizi.
La contactul cu alergenii, sistemul imunitar declanșează o reacție inflamatorie care antrenează dilatarea vaselor sangvine și creșterea secrețiilor la nivelul mucoasei nazale și care poate lua forma:
- Strănutului;
- Rinoreei apoase;
- Obstrucției nazale – senzația de nas înfundat;
- Mâncărimii la nivelul ochilor, gurii sau pielii;
Febra fânului este deseori asociată cu conjunctivita, precum și cu alte patologii cum ar fi: sinuzita, astmul bronsic, polipoza nazala, dar și cu:
- Capacitatea redusă de concentrare;
- Limitarea anumitor activități;
- Capacitatea redusă de luare a deciziilor;
- Coordonarea neclară mână-ochi;
- Problemele de memorie;
- Iritabilitatea;
- Tulburările de somn;
- Oboseala;
- Accidentele rutiere;
- Diversele traumatisme
Are la bază, de cele mai multe ori, factori genetici, deci, dacă există antecedente în familie, persoana în cauză este mai expusă să dezvolte această afecţiune. Medicul alergolog poate incepe consultul punând întrebări despre istoricul medical, pentru a descoperi anumite detalii ce țin de stilul de viață al pacientului, care îl vor ajuta să stabilească posibila cauză a simptomelor. Va fi interogat, printre altele, în legatură cu mediul de lucru și de acasă (inclusiv daca are un animal de companie), precum și în legătură cu frecvența sau severitatea simptomelor.
De asemenea, medicul alergolog poate recomanda un test cutanat, în cadrul caăuia mici cantități din alergenul suspectat sunt introduse la nivelul pielii. Testele cutanate sunt cel mai ușor de recoltat, mai sigure și, în general, mai puțin costisitoare.
Dacă te confrunți cu această afecțiune, cel mai facil este să se evite, pe cât posibil, contactul cu alergenii care declanșează simptomele. Iată câteva sfaturi care pot fi utile în acest sens:
- Rămai înăuntru cât de mult poți atunci când sezonul polenului se află la apogeu – în mijlocul zilei și seara devreme;
- Evită, pe cât posibil, folosirea ventilatoarelor de geam care pot aduce în interior particule de polen și mucegaiuri;
- Poartă ochelari de soare când ieși ,pentru a minimiza cantitatea de polen care ți-ar putea ajunge în ochi;
- Poartă o mască de protecție când practici diverse activități în grădină și ia medicamentele recomandate de către medicul specialist;
- Nu-ți lăsa hainele la uscat afara; polenul se poate agăța de prosoape și de lenjerie;
- Evită cât de mult poți contactul cu ochii atunci când ești afară.
