Diferenţele dintre diabetul de tip 1 şi diabetul de tip 2

17 august 2021

Atunci când consumăm alimente, unele dintre ele sunt transformate în glucoză (principala sursă de energie a organismului). În urma consumului alimentar, glucoza este absorbită în circulaţia sangvină, iar cantitatea de glucoză din sânge începe să crească. În acel moment, organismul începe să trimită un semnal către pancreas, pentru a crea insulă – ce îi permite glucozei să pătrundă în celule şi să le confere energie.

Insulina este produsă de pancreas prin intermediul celulelor beta. Aceste celule identifică excesul de glucoză din circulația sangvină, ce apare, de obicei, după o masă îmbelşugată și produc insulină. În mod normal, relația dintre glucoză, insulină și celulele beta mențin glucoza în limitele 70-140 mg/dl de sânge.

Nivelul ridicat al glucozei din sânge poate fi cauzat fie de incapacitatea pancreasului de a produce insulă (şi atunci vorbim despre diabetul de tip 1), fie pentru că insulina produsă nu este suficientă (şi atunci este vorba despre diabetul de tip 2).

 

Diabetul de tip 1

Este, de obicei, diagnosticat în copilărie şi, deşi s-ar putea crede că este asociat cu excesul ponderal, în realitate, nu există nici o legătură între cele două. Se tratează cu ajutorul injecţiilor cu insulină sau cu pompa de insulină şi nu poate fi ţinut sub control fără una din aceste două modalităţi. Şi asta deoarece corpul nu mai produce insulină, ceea ce determină ca glucoza să se acumuleze în fluxul sangvin, în loc să fie distribuită către celulele corpului (unde este transformată în energie).

Cele mai frecvente simptome ale diabetului de tip 1 sunt:

  • Urinarea frecventă;
  • Setea intensă;
  • Foamea;
  • Senzaţia de slăbiciune;
  • Pierderea nejustificată în greutate;
  • Schimbări ale dispoziţiei;
  • Ameţeli;
  • Vederea înceţoşată

Factorii de risc ai acestui tip de diabet sunt fie existenţa unui părinte ce se confruntă cu diabetul de tip 1, fie a unui frate sau a unei surori care are această boală. Cu alte cuvinte, diabetul de tip 1 este genetic şi este foarte important să fie depistat la timp, încă din primele săptămâni de evoluţie.

 

Diabetul de tip 2

Este diagnosticat, de obicei, după vârstă de 35 de ani şi este asociat cu greutatea corporală excesivă, dar şi cu niveluri crescute ale colesterolului şi/sau ale tensiunii arteriale. Este caracterizat de pierderea capacității organismului de a mai răspunde la insulină, moment în care apare sindromul de rezistență la insulină. Organismul compensează prin producerea în exces a acesteia, însă niciodată nu este suficientă. Cu timpul, procesul de producere în exces poate distruge celulele beta, diminuând producția naturală de insulină. Bolnavii de diabet tip 2 ar putea avea nevoie de injecţii cu insulină, din 2 motive:

  • Fie prezintă sensibilitate scăzută la insulină – cu cât este mai mare greutatea corporală, cu atât suntem mai puțin sensibili la insulină, ceea ce înseamnă că aceasta nu va mai reduce nivelul glicemiei în mod optim;
  • Fie din cuaza eşecului celulelor pancreatice beta – odată dezvoltat sindromul de rezistenţă, este nevoie de şi mai multă insulină pentru a menţine stabil nivelul glicemiei. Producerea unei cantități mai mari de insulină înseamnă mai multă muncă pentru pancreas. Cu timpul, celulele beta se pot deteriora, nemaifiind capabile să producă insulină.

Diabetul de tip 2 este cea mai frecventă formă de diabet (90% dintre cazuri) şi este adesea asociat cu obezitatea, sedentarismul şi stilul de viaţă haotic. Glicemia poate avea valori de la moderat-crescute şi până la crescute, pe perioade îndelungate de timp. Glucoza poate apărea în urină, iar simptomele sunt, de obicei, vagi şi uneori chiar uşor de trecut cu vederea:

  • Urinare frecventă;
  • Sete intensă;
  • Tulburări de vedere;
  • Infecţii repetate al pielii, gurii sau vezicii urinare;
  • Răni care se vindecă greu;
  • Furnicături sau amorţeli ale mâinilor şi picioarelor.

Tratamentul diabetului de tip 2 are rolul de a ţine sub control valorile glicemiei şi constă în reducerea porţiilor de mâncare, a greutăţii corporale, practicarea exerciţiilor fizice şi eliminarea obiceiurilor nocive (cum este fumatul sau consumul excesiv de alcool). De asemenea, poate fi necesară administrarea de medicaţie antidiabetică orală sau, în cazurile mai grave, de insulină. Medicul va alege şi va prescrie cel mai bun tratament, în funcţie de nevoile fiecărui pacient.

 

Diferenţele între cauze şi momentul diagnostării

Diabetul de tip 1 este o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă celulele pancreatice desemnate să producă insulină. Cauzele exacte ale acestui tip de diabet nu sunt încă foarte bine cunoscute, dar se consideră că de vină este combinaţia de gene cu care pacientul se naşte şi acţiunea unui factor de mediu, ce activează genele responsabile cu declanaşarea afecţiunii.

În schimb, diabetul de tip 2 apare pe fondul mai multor factori. Pacienţii moştenesc o oarecare predispoziţie genetică, însă stilul de viaţă dezechilibrat, sedentarismul şi obezitatea cauzează propriu-zis boala.

Un alt aspect care diferenţiază cele două tipuri de diabet este cel legat de momentul diagnosticării. Diabetul de tip 1 este diagnosticat, adesea, în copilarie, pe când diabetul de tip 2 ajunge sa fie descoperit, de regulă, după vârsta de 40 de ani. În prezent însă, se constată o creştere şocantă a numărului de cazuri în care diabetul de tip 2 este declanaşat la vârste fragede, iar cel de tip 1 la adulţii maturi.

 

Diferenţele între metoda de diagnostic

Atât diabetul de tip 1, cât şi cel de tip 2 sunt diagnosticate prin efectuarea unor teste de sânge, în vederea evaluării nivelului de glicemie, al hemoglobinei A1C (care măsoară media indicelui glicemic al ultimelor luni), dar şi a toleranţei la glucoză (ce măsoară nivelul glicemiei după consumul unei băuturi dulci). Cele două tipuri de teste sunt similare, evaluarea anticorpilor fiind concludentă în diferenţierea diabetului de tip 1 de cel de tip 2.

Este foarte important de luat în calcul faptul că ambele tipuri de diabet pot creşte riscul de apariţie a complicaţiilor, dacă nu sunt urmate recomandările specialistului sau dacă schema de tratament nu este respectată. Diabetul netratat devine principalul factor de risc pentru orbire şi boala cronică de rinichi. De asemenea, diabetul poate provoca instalarea bolilor de inimă, a accidentului vascular cerebral sau a invalidităţii, prin amputarea membrelor.

Pentru că, până în prezent, nu este cunoscută nicio terapie care să vindece complet diabetul de tip 1 sau pe cel de tip 2, esenţial este să menţină un nivel glicemic optim, indiferent de vârstă, sex sau de istoricul medical.

Citește alte articole

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. de navigare.
Puteți parcurge aici Politica privind fișierele Cookie.