Virusul Epstein-Barr (EBV) sau, popular, boala sărutului, este un virus herpetic limfotrop cu răspândire ubicuitară, care infectează aproximativ 95% din populație, până la vârsta adultă. Reprezintă agentul etiologic al mononucleozei infecțioase și este implicat în limfomul Burkitt, carcinomul nazofaringian, sindromul limfoproliferativ X-linkat și sindromul de oboseală cronică.
Transmiterea virusului se realizează, în principal, prin contactul cu secreții orofaringiene infectate. Replicarea EBV are loc în epiteliul orofaringian, având drept rezultat eliberarea virionilor din limfocitele infectate și excretarea acestora în salivă. La copii, infecția este adesea asimptomatică. Mononucleoza infecțioasă se resimte, de obicei, la adulții tineri, care nu au prezentat o expunere anterioară la virus. După infecția primară, EBV rămâne în organism toată viața, într-o stare latentă.
Simptomele infectării cu virusul Epstein-Barr
Cele mai frecvente simptome provocate de această afecțiune sunt:
- Febră;
- Starea generală de oboseală;
- Durerile de cap;
- Durerile în gât;
- Mărirea amigdalelor;
- Creșterea în volum a splinei sau a ficatului;
- Durerile musculare;
- Erupția cutanată
Simptomele se pot resimți până la 2-4 săptămâni, însă starea generală de oboseală se poate prelungi timp de mai multe luni.
Modalități de transmitere
Virusul Epstein-Barr este unul foarte contagios, transmițându-se de la o persoană la alta prin intermediul fluidelor corporale, în special prin salivă. Este motivul pentru care mononucleoza, cea mai bine cunoscută afecțiune determinată de acest virus, mai este cunoscută și sub denumirea de boala sărutului.
Virusul poate fi transmis prin folosirea la comun a anumitor obiecte personale sau prin intermediul tacâmurilor, cănilor sau sticlelor. Se poate transmite și prin sânge sau spermă.
Persoana care a contactat virusul devine contagioasă imediat după infecție, ceea ce înseamnă că îl poate transmite mai departe încă înainte de a dezvolta simptome. Contagiozitatea se menține timp de săptămâni sau chiar luni de zile, cât timp virusul rămâne activ în organism. După inactivarea acestuia, persoana infectată nu mai este contagioasă, dar s-au identificat situații în care, în condiții de imunitate scăzută, s-a produs reactivarea.
Prima dată când o persoană este infectată cu EBV, poate transmite virusul în perioada lungă de incubație (4-7 săptămâni), chiar înainte de a avea simptome și apoi până când simptomele dispar. Este posibil ca anumite persoane să transmită virusul și după aceea, uneori până la 18 luni de zile. Odată ce virusul pătrunde în organism, va rămâne într-o stare latentă (inactiv). În cazul în care se reactivează, virusul poate fi transmis celorlalți mult mai ușor, indiferent cât timp a trecut de la infectarea inițială.
Tratament
Deși nu există tratament specific pentru infecția cu EBV, pot fi folosite anumite remedii pentru ameliorarea simptomelor, precum:
- Lichide pentru hidratare (cel puțin 2 litri pe zi)
- Multă odihnă
- Medicamente pentru durere și febră (recomandate de medic)
Nu există un vaccin împotriva infecției cu EBV, iar prevenția este dificilă. Riscul poate fi redus prin evitarea contactului cu fluidele infectate și practicarea tehnicilor corecte de spălat pe mâini.
În caz de complicații severe (splenomegalie, hepatomegalie, icter, ruptură de splină, amigdale hipertrofice, dificultate în respirație sau aritmie), consultul medicului specialist este absolut obligatoriu.
