Politica de confidențialitate

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE S.C. MARCOS PROVIT S.A

Dreptul dumneavoastră la intimitate și viață privată, precum și încrederea pe care ne-o acordați sunt importante pentru noi și, de aceea, prin această Politică de confidențialitate vă furnizăm informații importante despre modul în care S.C. MARCOS PROVIT S.A gestionează datele cu caracter personal pe care le colectăm de la dumneavoastră sau pe care ni le puneți la dispoziție. Această Politică se aplică oricărui produs, serviciu, site sau aplicație care colectează, înregistrează, modifică, utilizează, accesează, transmite sau stochează date personale.

Vă rugăm să citiți cu atenție această Politică și să contactați Responsabilul nostru cu Protecția Datelor dacă doriți detalii cu privire la prelucrările noastre sau la modificarea alegerilor dumneavoastră. Vă rugăm să verificați actualizările acestei Politici. În cazul în care vom aduce modificări pe care le considerăm importante, le veți putea consulta atât în farmaciile noastre, cât și online.

Ne angajăm să vă respectăm confidențialitatea și dreptul dumneavoastră la intimitate și viață privată, respectând toate legile și reglementările europene și naționale aplicabile protecției datelor, inclusiv Regulamentul General privind Protecția Datelor (UE) 2016/679 („GDPR”).

 

Colectăm date personale astfel încât să vă putem oferi produse și servicii de calitate. Credem ferm că, dacă activitățile noastre sunt adaptate la dorințele și nevoile dumneavoastră, pacienții noștri, cu toții vom avea de câștigat. Considerăm că servicii mai bune reprezintă:

– Optimizarea locațiilor farmaciilor noastre, astfel încât acestea să fie întotdeauna aproape de locul în care vă aflați;

– Gestionarea sortimentului de produse și servicii în conformitate cu cerințele pacienților noștri;

– Personalizarea comunicării cu dumneavoastră, astfel încât să găsiți întotdeauna oferte care să corespundă dorințelor dumneavoastră și să beneficiați de oferte la produsele care vă interesează;

– Simplificarea procedurilor, cum ar fi achizițiile sau rezervările, astfel încât să venim în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră mai repede și mai bine.

 

CINE SUNTEM:

Operatorul de date este S.C. MARCOS PROVIT S.A, o societate română cu sediul social în Mun. Buzău, Str. Urziceni, nr. 35, Jud. Buzău, Cod poștal 120226 („Societatea”).

 

CE TIP DE DATE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRĂM, ÎN CE SCOPURI ȘI ÎN CE BAZĂ

Există multe tipuri de situații în care suntem în contact cu dumneavoastră și cu datele dumneavoastră personale. De exemplu, colectăm datele personale în următoarele situații:

  • Când vizitați farmaciile noastre;
  • Când achiziționați medicamente pe bază de rețetă;
  • Când solicitați emiterea și când utilizați un card de fidelitate;
  • Când primiți o informare despre produsele și serviciile noastre prin sms, e-mail sau telefon;
  • Când utilizați sau comunicați cu noi prin intermediul portalurilor multimedia și / sau a rețelelor sociale.
  • Când comunicați cu noi prin telefon, fax, e-mail, mesagerie vocală, mesagerie text (SMS), mesagerie imagine (MMS), mesagerie video sau mesagerie instant;
  • Când ne trimiteți orice fel de adresă.

 

CĂTRE CINE TRANSMITEM DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL

Pentru a atinge scopurile descrise mai sus, Societatea utilizează serviciile mai multor parteneri contractuali. Aceștia pot avea calitatea de Împuterniciți sau Operatori Asociați, iar acestora le pot fi furnizate unele date cu caracter personal pentru a fi utilizate în limitele obligațiilor pe care și le-au asumat față de Societate și cu respectarea strictă a instrucțiunilor Societății cu privire la prelucrarea acestor date.

Datele cu caracter personal pe care le transmitem către Împuterniciți sunt limitate la informațiile minim necesare pentru prestarea respectivelor servicii. Depunem toate eforturile pentru a ne asigura că toate entitățile cu care lucrăm prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal în condiții de siguranță și securitate.

 

Datele cu caracter personal pot fi dezvăluite și către autorități publice, atunci când există o obligație legală sau contractuală în acest sens, la solicitarea expresă și în scris a acestora sau în cazul în care există suspiciuni privind săvârșirea unei infracțiuni.

 

De asemenea, putem transmite datele dumneavoastră cu caracter personal către terți achizitori, în măsura în care activitatea Societății ar fi transferată (în totalitate sau parțial), iar datele personale ar fi parte din activele care fac obiectul unei astfel de tranzacții sau către alte societăți din grupul EVOFARM, care vor respecta instrucțiunile Societății în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal. Pentru mai multe informații referitoare la grupul EVOFARM, vă rugăm să vizitați www.evofarmacia.ro .

 

 

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în următoarele scopuri, în baza temeiurilor legale indicate pentru fiecare dintre acestea, astfel cum este detaliat mai jos:

 

 

Scopul prelucării Date cu caracter personal prelucrate Temeiul prelucrării Durata prelucrării Destinatari / Împuterniciți
Gestionarea prescripțiilor medicale în vederea eliberării tratamentului medical prescris Nume, prenume, CID, CNP, număr card de sănătate, sex, adresă, diagnostic, calitate, cetățenie, telefon, e-mail, cod parafă, serie și număr CI, medicamente eliberate, semnătură, număr certificat digital, număr card bancar Obligație legală (Legea nr. 95/2006) 10 ani de la data eliberării prescripției medicale Furnizorul de software, Casele de Asigurări de Sănătate Județene sau a Municipiului București/ CASAOPSNAJ
Facturare produse Nume, prenume, adresă, produse achiziționate, semnătură, număr card bancar Obligație legală (Codul fiscal) 10 ani de la data emiterii facturii Furnizorul de software, ANAF, autorități publice
Gestionarea cazurilor de farmaco-vigilență/ cosmeto-vigilență Nume, prenume, vârstă, telefon, e-mail, stare sănătate (reacție adversă), durată, gravitate, medicament/produs suspectat Obligație legală (Legea nr. 95/2006) Pe durata soluționării cazului și 10 ani după finalizare Producător, distribuitor, ANMDM
Vânzare online Nume, prenume, adresă, telefon, e-mail, vârstă, date bancare, produse achiziționate Încheiere și executare contract 10 ani de la data achiziției Furnizorul de software, firma de curierat, ANAF, bancă, autorități publice
Vânzare online medicamente eliberate fără prescripție medicală Data nașterii, greutatea, înălțimea, sexul, tratamente curente, antecedente alergice, starea de sarcină/alăptare, conținutul conversațiilor cu farmacistul (telefonic, e-mail sau chat online) Obligație legală (Ordinul Ministerului Sănătății nr. 444/2019) 10 ani de la data achiziției Furnizorul de software, autorități publice
Înrolare în Programul de loialitate și emiterea cardurilor de loialitate Nume, prenume, sex, adresă, telefon, e-mail, data nașterii, numărul cardului, semnătura Consimțământ 1 an de la data ultimei achiziții sau până la retragerea consimțământului Furnizorul de software, Emitentul cardului de fidelitate
Prevenirea fraudelor prin utilizarea cardurilor de loialitate Nume, prenume, număr card, istoric cumpărături, farmacia în care a fost utilizat cardul Interes legitim 1 an de la data ultimei achiziții sau până la soluționarea cererii de opoziție Furnizorul de software, autorități publice
Îmbunătățirea calității serviciilor în urma colectării feedback-urilor cu privire la produsele și serviciile noastre Nume, prenume, număr card, istoric cumpărături, farmacia în care a fost utilizat cardul, număr de telefon, adresă de e-mail Interes legitim 2 ani de la data fiecărei achiziții pentru care este solicitat feedback-ul Furnizorul de software
Comunicări de marketing direct Nume, prenume, e-mail, telefon Consimțământ 1 an de la data ultimei achiziții sau până la retragerea consimțământului Agenții de publicitate și marketing, furnizorul de servicii de telecomunicații (sms, e-mail)
Crearea profilului de consumator Nume, prenume, numărul cardului, sex, vârstă, oraș, istoric cumpărături, farmacia în care a fost utilizat cardul Consimțământ 1 an de la data ultimei achiziții sau până la retragerea consimțământului Furnizorul de software, agenții de publicitate
Sondaje sau studii de piață, anchete privind gradul de satisfacție a clientului Nume, prenume, telefon Consimțământ 1 an de la ultima interacțiune sau până la retragerea consimțământului Furnizorul de software, furnizori de servicii de sondaje sau studii de piață/anchete privind satisfacția clienților
Organizarea campaniilor promoționale și/sau a concursurilor Nume, prenume, adresă, telefon, e-mail, vârstă, numele contului din rețeaua de socializare, CNP (CNP-ul este solicitat numai în cazul premiilor ale căror valoare depășește 600 de lei), semnătura Consimțământ / obligație legală în cazul CNP-ului, pentru premii cu valoarea peste 600 lei (Codul fiscal) Pe durata desfășurării campaniei/ concursului și 3 ani de la data acordării premiului Agenții de publicitate și marketing, agenții de media digitală sau agenții de rețele de socializare, firma de curierat care asigură livrarea premiului, ANAF
Oferirea de răspunsuri la întrebările, reclamațiile sau solicitările dumneavoastră adresate prin scrisoare, e-mail, telefon, fax Nume, prenume, număr de telefon/fax, adresa de e-mail, adresa poștală, voce. Consimțământ Pe durata soluționării solicitării, precum și 3 ani de la data soluționării Furnizorul de software, furnizorul de servicii de call-center, autorități publice
Monitorizarea spațiilor și/sau a bunurilor Imagine, localizare Obligație legală (Legea nr. 333/2006) 30 de zile de la data înregistrării imaginii Furnizorul sistemului CCTV, firma de pază, autorități publice
Recrutare Datele conținute în CV, precum și referințe, rezultate teste angajare, notițele recrutorului, semnătura Încheierea unui contract Pe durata procesului de recrutare, precum și 6 luni de la data încheierii acestuia Furnizorul de software
Crearea unei baze de date cu CV-uri Datele conținute în CV Consimțământ 2 ani de la data acordării consimțământului sau până la retragerea acestuia Furnizorul de software
Inițierea contractelor sau executarea contractelor încheiate de Societate Nume, prenume, funcție, telefon, e-mail, semnătură Obligație contractuală Pe perioada derulării contractului, precum și 3 ani de la data încetării acestuia Furnizorul de software, autorități publice
Inițierea sau desfășurarea relațiilor dintre Societate și reprezentanții autorităților publice cu care interacționează în derularea activității curente Nume, prenume, funcție, telefon, e-mail, semnătură Obligație legală Pe perioada derulării activității Societății Furnizorul de software, autorități publice

NAVIGAREA PE SITE-UL WEB. UTILIZAREA COOKIE-URILOR

În cadrul site-ului web utilizăm cookie-uri pentru a colecta automat informații cu caracter tehnic care pot identifica utilizatorul, respectiv: adresa IP, tipul de browser de internet folosit pentru navigarea pe site-ul nostru web, sistemul dumneavoastră de operare, denumirea domeniului sau gazda domeniului prin intermediul căruia utilizatorul navighează pe site-ul web.

Principalul scop al utilizării cookie-urilor este să vă ajute să aveți parte de o experiență de navigare îmbunătățită precum și acela de a vă putea oferi un conținut publicitar individualizat și adaptat intereselor și preferințelor dumneavoastră. Drept urmare, în măsura în care v-ați exprimat acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor, vom prelucra datele dumneavoastră personale pentru a vă oferi o experiență personalizată și relevantă de navigare pe site-ul nostru web și pentru a înțelege modul în care interacționați cu conținutul nostru publicitar.

Pentru mai multe informații despre utilizarea cookie-urilor pe acest site web, tipurile de cookie utilizate și scopurile în care datele cu caracter personal sunt prelucrate, precum și cu privire la posibilitățile de a controla și/sau dezactiva cookie-urile, vă rugăm să consultați Politica de cookies.

 

 

TRANSFERUL DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN STRĂINĂTATE

În contextul operațiunilor descrise mai sus, datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi transferate în străinătate numai către state din Uniunea Europeană („UE”) sau Spațiul Economic European („SEE”).

Vă asigurăm că orice transfer realizat de Societate într-un stat membru UE sau SEE va respecta cerințele legale prevăzute în GDPR.

 

 

PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE ALE MINORILOR CU VÂRSTA SUB 16 ANI

Toate activitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal prezentate în această Politică se referă la persoane care au cel puțin 16 ani. Utilizarea sistemelor, precum și a rezultatelor prelucrării este interzisă cu privire la minorii care nu au împlinit această vârstă în absența consimțământului părinților/reprezentanților legali ai acestora. În cazul în care, în ciuda eforturilor noastre rezonabile de prevenire, o astfel de prelucrare are totuși loc, o vom înceta de îndată ce observăm faptul că utilizatorii nu au împlinit vârsta menționată mai sus și nu există acordul părinților/reprezentanților legali.

Cu toate acestea, prescripții medicale pot fi eliberate către minori, astfel încât, datele personale ale minorului regăsite în prescripțiile medicale vor fi prelucrate de către Societate exclusiv în scopul gestionării prescripțiilor medicale în vederea eliberării tratamentului medical prescris sau a cazurilor de farmaco-vigilență/ cosmeto-vigilență.

 

SECURITATEA PRELUCRĂRII DATELOR

Societatea vă asigură că evaluează și actualizează în mod constant măsurile de securitate implementate pentru a se asigura că acestea sunt specifice și adecvate pentru a proteja drepturile și libertățile persoanelor fizice. În acest sens, Societatea a implementat si implementează cele mai noi soluții tehnice, inclusiv hardware si software pentru menținerea nivelului de securitate la un nivel adecvat care să nu permită existența un breșe de securitate. Totodată, Societatea desfășoară periodic sesiuni de pregătire și instruire cu personalul care operează activități susceptibile a interacționa în orice mod cu Datele cu caracter personal.

 

 

DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE

În contextul prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal, aveți următoarele drepturi:

  • Dreptul de accesla datele cu caracter personal prelucrate: aveți dreptul de a obține confirmarea faptului că datele dumneavoastră cu caracter personal sunt sau nu prelucrate de Societate și, în caz afirmativ, de a solicita o copie a acestora;
  • Dreptul de a solicita rectificarea sau completareadatelor cu caracter personal inexacte sau incomplete;
  • Dreptul de a obține restricționareaprelucrării, în cazul în care:
  1. Considerați că datele cu caracter personal prelucrate sunt inexacte, pentru o perioadă care să permită Societății să verifice exactitatea datelor cu caracter personal;
  2. Prelucrarea este ilegală, însă dumneavoastră nu doriți ca ștergerea datelor cu caracter personal prelucrate, ci restrângerea utilizării acestor date;

iii. În cazul in care Societatea nu mai are nevoie de datele dumneavoastră cu caracter personal pentru scopurile definite, însă dumneavoastră aveți nevoie de date pentru a constata, exercita sau apăra un drept în instanță sau

  1. V-ați opus prelucrării, pentru intervalul de timp necesar Societății pentru a verifica dacă temeiurile legitime prevalează asupra drepturilor dumneavoastră;
  • Dreptul de a solicita ștergereadatelor cu caracter personal prelucrate care vă privesc, în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive;
  1. Datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate,
  2. Persoana vizată își retrage consimțământul pe baza căruia are loc prelucrarea, și nu există niciun alt temei juridic pentru continuarea prelucrării,

iii. Persoana vizată își exercită dreptul de a se opune, iar operatorul nu are motive legitime care să prevaleze pentru a continua prelucrarea;

  1. Datele au fost prelucrate ilegal;
  2. Ștergerea este necesară pentru conformarea cu legislația europeană sau națională;
  3. Datele au fost colectate în legătură cu servicii ale societății informaționale oferite minorilor (daca este cazul), când se aplică cerințe specifice cu privire la consimțământ;
  • Dreptul de a vă retrage oricând consimțământulcu privire la prelucrare, atunci când prelucrarea are la bază consimțământul, fără însă a afecta legalitatea activităților de prelucrare realizate până în momentul respectiv;
  • Dreptul de a vă opunecu privire la prelucrarea datelor din motive legate de situația particulară în care vă aflați, atunci când prelucrarea se întemeiază pe interes legitim, precum și de a vă opune, în orice moment, prelucrării datelor în scopuri de marketing direct, inclusiv crearea de profiluri;
  • Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automatizată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează pe aceasta în mod similar într-o manieră semnificativă;
  • Dreptul la portabilitatea datelor, însemnând dreptul de a vă primi datele cu caracter personal pe care le-ați furnizat Societății într-o formă structurată, utilizată în mod curent și care poate fi citită automat, precum și dreptul de a transfera respectivele date către un alt operator, în cazul în care prelucrarea are la bază consimțământul dumneavoastră sau executarea unui contract și se realizează prin mijloace automate;
  • Dreptul de a depune o plângerela Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Pentru a vă exercita oricare dintre aceste drepturi, pentru a formula cereri sau reclamații, vă rugăm să ne scrieți la adresa Mun. Buzău, Str. Urziceni, nr. 35, Jud. Buzău, Cod poștal 120226 sau prin e-mail la reclamatii@evofarmacia.ro. De asemenea, în cazul în care doriți să vă retrageți consimțământul acordat cu privire la scopul de marketing direct (newsletter), aveți posibilitatea de a utiliza opțiunea „Dezabonare” care este inclusă în fiecare comunicare de marketing transmisă.

 

Puteți contacta Responsabilul cu Protecția Datelor / DPO la adresa de corespondență: Mun. Buzău, Str. Urziceni, nr. 35, Jud. Buzău, Cod poștal 120226, e-mail: suportclienti@evofarmacia.ro sau telefon: +40766287844.

Puteți contacta Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării datelor cu Caracter Personal la telefon: +40.318.059.211 sau email anspdcp@dataprotection.ro sau pe adresa București sector 1, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30.

MODIFICĂRI LA ACEASTA POLITICĂ

Prezenta Politică de Confidențialitate poate suferi modificări și poate fi actualizată de către Societate, după cum va fi necesar. Politica de confidențialitate va fi publicată în cadrul website-ului în forma cea mai recentă a acesteia.

Vă rugăm să verificați periodic secțiunea Politica de Confidențialitate pentru a fi informați cu privire la aceste posibile modificări.