Sindromul de tunel carpian este cea mai frecventă neuropatie în zilele noastre, o afecțiune cauzată de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii sau a canalului carpian, exprimată clinic prin tulburări senzitive şi motorii în teritoriul de distribuţie a nervului median, care produc limitări funcţionale în activităţile zilnice ale pacientului. Afecțiunea este asociată cu mișcarea repetitivă sau utilizarea în exces a mâinii, retenția de lichide în sarcină, traumatism al nervului la nivelul canalul carpian sau artrita reumatoidă.
Un procent mare dintre persoanele care cred ca au acest sindrom se confruntă, de fapt, cu o inflamație a tendonului. Si asta pentru că simptomele resimțite la nivelul antebratului și degetelor sunt similare. Sindromul de canal carpian apare mai frecvent la femei faţă de bărbaţi, la persoanele de vârstă medie (30-60 de ani). Prin canalul carpian trece nervul median, împreună cu tendoanele mușchilor flexori ai degetelor. În acest spațiu, nervul median este foarte vulnerabil la compresie, determinând o simptomatologie relativ specifică.
Pacientul prezintă iniţial modificări senzitive la nivelul degetelor 1, 2, 3 şi jumătatea radială a degetului 4 pe faţa palmară, cu senzaţie de arsură, amorţeală, furnicături şi tumefiere, acestea apărând iniţial nocturn. Ulterior apare scăderea forţei musculare şi atrofia eminenţei tenare. Un simptom precoce tipic este trezirea pacientului în timpul nopţii cu senzaţie de amorţeală sau durere la acest nivel, iar pe parcursul zilei aceste simptome apar în timpul activităţilor care necesită o flexie sau o extensie accentuată sau la mişcări repetitive de flexie-extensie.
Durerea şi amorţeala de la nivelul mâinii pot iradia în antebraţ sau pe faţa palmară a pumnului. Simptomele se pot ameliora dacă pacientul scutură de câteva ori mâna sau schimbă poziţia acesteia. Alte simptome care pot apărea sunt senzaţia de tumefiere a mâinii, de tegumente uscate sau reci. În stadiile tardive, paresteziile pot deveni permanente şi apar şi deficite motorii cu scăderea progresivă a forţei musculare, pacientul putând scăpa cu uşurinţă obiectele din mână. Persistenţa sindromului limitează activităţile de îmbrăcare şi autoîngrijire.
Diagnosticul sindromului de tunel carpian este suspectat pe baza simptomelor și a distribuției amorțelii mâinii. Încheietura mâinii poate fi examinată pentru tumefiere, temperatură, sensibilitate, deformare și decolorare.
Prin examinarea fizică se face compararea celor două mâini şi a eminenţei tenare şi hipotenare de la mâna afectată, pentru a se observa asimetria. Testele specifice sunt reprezentate de testul Phalen, Tinel şi cele de compresie nervoasă.
Radiografia de pumn este utilă pentru a exclude o boală articulară degenerativă sau o fractură la acest nivel. Ecografia de părţi moi poate fi utilizată în confirmarea diagnosticului, arătând creşterea în dimensiuni a nervului median.
Diagnosticul pozitiv al sindromului de canal carpian se face cu ajutorul examenului electromiografic (EMG) şi al studiilor de conducere nervoasă, care pot confirma diagnosticul, determina severitatea, ghida tratamentul, măsura eficienţa acestuia şi exclude alte patologii.
Tratamentul este iniţial conservator şi include ortezare şi tratament de recuperare cu sau fără injectare de corticosteroizi în canalul carpian, iar în cazul eşecului acestui tratament sau a instalării defi citului motor, se indică tratamentul chirurgical pe cale deschisă sau endoscopică, cu eliberarea nervului median.
